Sunt aproape convinsă că fiecare are dorinţe de a evada, de a rupe ritmul, de a face altceva, de a băga acul într-un macaz să schimbi cursul vieţii măcar pentru câteva momente.
Am vrea uneori dacă se poate să plonjăm în viaţa altcuiva şi ca în tunelul timpului să ne trezim în sec XV sau în viitor sau într-un film cu Brad sau cine ştie în ce alt rol.
Dar cum Samantha nu-s ca să strâmb din nas şi pe mătură să plec până în Nepal ( habar nu am de fapt dacă îmi doresc să merg acolo) am luat doar cei „120 cai” şi am plecat unde speram că „oameni buni” îmi vor întinde” mâna” şi îmi vor da un pat pentru o noapte şi-un blid cu papa bun.
Mi-am pus imaginaţia la încercare şi m-am avântat prin Cheile Bicazului unde nu erau nici câini ( wow, or fi fost la ecarisaj?) nici oameni ( or fi fost plecaţi la schi în Alpi?!), nici măcar căruţe…am prins primii fulgi de nea pe anul ăsta şi dintr-o dată imaginaţia mea a decretat : poţi fi în Austria. La prima groapă mi-am revenit şi m-am gândit că mai bine îmi imaginez că sunt în Romania dar pe ceea ce se cheamă de adevăratelea o şosea. În fine, pustiu fiind, în faţă liber şi în spate nik, mi-am imaginat pentru scurt timp că sunt Senna la volan şi am fentat gropile ce îmi aminteau unde îmi am originea. Aş fi nerecunoscătoare pământului pe care calc dacă nu aş afirma că de la „gât în sus” priveleştea era mai ceva ca în Austria şi ca să mai adaug o pată de culoare mi-am imaginat că ţin în mână un volan de la BClass ( asta e o dorinţă pentru nu ştiu ce Crăciun, pentru care nu ştiu ce poveste).
Km dupa km, fără GPS am reuşit reversul poveştii şi ca „orbul am nimerit Clujul”…mi-am imaginat vestita piatră cum îmi atârnă în gură , mi-am făcut cruce cu o mână şi am înaintat într-o altă lume de data asta reală cu oameni reali, care erau aşa ca în imaginaţia mea adică oameni anormali de buni, da nu ştiu oare de ce a trebuit să alerg până la Cluj să-i aflu când de fapt aşa ar trebui să fie toţi oamenii din jur. Apoi ce a urmat a fost mai mult decât mi-aş fi putut imagina: am mâncat din supa lui Hăidean, am dormit cu un căţel şi nu am fost la shopping; am făcut power yoga să-mi vină mintea la cap, am făcut fotografii fără card în aparat, m-am jucat cu un pisic şi am stat fără să mă gândesc la nimic ( oare chiar am făcut eu asta?). Orice minune ştim bine ţine trei zile, imaginaţia mea si-a revenit şi m-a readus cu picioarele pe pămînt. Am refăcut drumul de întoarcere cu gândul că din când în când chiar dacă nu poţi să „strâmbi din nas” să faci o minune , dacă cunoşti oameni buni e mai mult decât o mare schimbare.
P.S. Pe drum am dat peste un „basm” în care se mânca cu 10 lei meniu tradiţional şi sincer vă jur că nu am strâmbat din nas, e ceva real !
Comments (9)
sunt minunate fotografiile tale, e in ele o Romanie foarte draga, de care mi-e tare dor.
multumesc Galia,
Ana/Sam
Sam, cand am inceput acest blog m-am gandit ca daca vedem ce e frumos in Romania poate prin „legea atractiei” vor mai aparea si alte aspecte pozitive…si apoi orice si oricine are si bun si rau…nu le putem avea pe toate…chiar sunt convinsa ca sunt si lucruri bune aici la noi…da cine sa le mai descopere in goana asta?
Am calatorit alaturi de tine doar uitandu-ma la poze; ai reusit sa-mi alini dorul de Cluj……
multumesc din suflet
manu
poate nu am surprins ceea ce e cu adevarat semnificativ unor locuri,am incercat sa surprind ceea ce simt…:-))
Daca minunile ar tine mai mult de 3 zile,nu le-am mai aprecia.Frumoasa evadare si bine spui, si oamenii fac locurile si nu neaparat mereu in sens negativ.
nu ramane decat sa gasim mereu „minuni” si atunci zilele se leaga intre ele…incet , incet descopar ca minunile sunt in noi…
Ma bucur ca ai descoperit acel oras minunat cu oameani absolut minunat de bine crescuti,de credinciosi si politicosi..E un oras foarte frumos chiar daca noi mergem acolo din trei in trei saptamani pentru motive nu prea vesele, oricum eu acolo sunt alt om… o tara in alta tara…..am prieteni in acest oras cum nu am crezut ca pot exista. Recomand cu caldura tuturor o vizita fie si de trei aile in Cluj
si eu mi-am propus sa revin…cand da caldura!
[…] Aşa că până la o dată viitoare … dacă mă mai primeşte cândva gazda şi chiar dacă nu mă mai primeşte eu tot o iubesc necondiţionat … deci până la o dată […]