Pelerinajul pe Camino are negreșit o perioadă de pregătire, aia de visezi cu ochii deschiși în tavan.
Prima, căutat pe Google, citit cărți apărute sau stat cu nasul în videoclipuri până simți că nu mai ai răbdare să aștepți ziua de decolare.
Primul workshop de Dezvoltare Personală și Fotografie
Primăvară în Bucovina cu noi este prima întâlnire unde s-a concretizat ideea Tatianei.
În Anotimpurile mele, dezvoltarea personală și fotografia s-au întâlnit firesc și la momentul potrivit. Au devenit limbajul meu de exprimare și baza activităților mele. Totul are sens și rost atunci când e să fie! Astrele ne-au aliniat, pe mine și Tatiana, într-o combinație veselă.
De ce pelerinaj către Santiago de Compostela ?
Viaţa mea după 50 de ani a luat alt curs! Mental şi sufleteşte s-a mişcat mai mult spre 30 de ani, cu acea îndârjire cu care nu vrei să te mai uiţi la CNP-ul personal.
Azi și prezentul.
E ora cand lumea iese pe plaja iar.
E ora cand fiecare face ce vrea.
E ora cand eu scriu si marea se izbeste de mal la nici 10 m de patul meu.
E ora la care beau o cafea facuta la micul aragaz de voiaj si ora la care tocmai ce-am termiat de mancat.
De ce declaratie ? Pentru ca nu imi aduc aminte ca vreodata mama mea sa-mi fi spus ca m-a iubit copil fiind. Nu ca nu ar fi simtit-o , dar nu cred ca a exprimat-o.
O simpla intamplare cu sens si din vazduh picata m-a adus trei zile in Sucevita in preajma unui festival bucovinean.
Hora Bucovinei, o data pe an in luna mai , o mare de oameni ce mi-a adus aminte de balciurile din vremea copilariei.
Cand m-am hotarat sa merg la Lacramioare Vesele sa fotografiez stiam deja ca voi scrie ceva despre copii. Despre joaca, culori si entuziasm.
Acel cuvant „niciodata” rostit din convingerile personale vine intotdeauna la pachet cu schimbari.