Crama Delta Dunării sau vinurile La Sapata mi-au dat ocazia să aflu că vinurile organice nu sunt un mit. Că întoarcerea la natură se poate cu muncă și dragoste.
Vama Veche și Vama sub lumini de Oscar (VSLO) o combinație de vara perfectă pentru cei ce iubesc fotografia. O idee ce-l are ca părinte pe Cătălin Rudolf.
Foarte scurt istoric despre Camino Portughez
Calea Portugheză nu este un singur traseu. Traseul principal, central, are 641 km de la Lisabona la Santiago de Compostela.
PORTO
M-am îndrăgostit! Dar dragoste la prima vedere aprigă și focoasă! Mi-am lăsat o parte din inimă în Portugalia (Porto + Galia) și acum visez la ziua revederii.
Sfârşitul începutului pe Camino a venit firesc ca titlu pentru ce urma să scriu la întoarcerea acasă.
Gura Portiței un loc fără magazine și semafoare, așa îmi place să o recomand celor ce vor și altceva pentru relaxare.
Zece zile din viața mea e doar un eșantion ce se poate multiplica până se adună 20 ani. Cam atâti au trecut de când mi-am luat destinul în mâna mea cum poetic se spune.
Roma la pas în ziua de Florii a fost ultima dar cea mai faină zi din cele trei petrecute la Roma.
La prima oră a dimineții
Alarma sună la 5.30.
Dobrogea în haine noi de primăvară și noi cu ea odată ne-am înnoit în suflet !
Am început o nouă serie ale Atelierelor de Dezvoltare personală îmbinate cu activitatea fo








