Viscri, puțină istorie
Despre Viscri e plin Google de articole. Chiar și așa, am simțit nevoia să fac câteva precizări istorice.
Author / Galia
Concept Anotimpuri
Anotimpuri e casa mea. Mi-am dorit întotdeauna să am un „loc de suflet”. Un loc unde să pot să depăn vrute și nevrute cu oamenii.
Plecarea
A doua zi pe Camino a debutat în dureri. Știți cum e atunci când te izbește un meteorit ? Eu nu știu.
Casa Teo din Mahmudia
Casa Teo din Mahmudia este sora mai mică a Casei Teo din Sinaia. Doar că Sinaia nu e în Dobrogea și nici pește nu are.
Bradul de Crăciun un „must have” al fiecărui suflet. Altfel spus un fel de „trebuie” al lunii decembrie.
Înainte și după Freddie Mercury mi s-a strecurat ca titlu gândindu-mă că voi vedea filmul. Îmi place să văd filmele după ce trec primele valuri de spectatori.
Focus pe Armonia toamnei un titlu ce a venit atât de ușor! Căci ce este toamna decât o armonie de culori venită din frunze, ramuri, dealuri, oameni și iubiri? Cum să stai î
Nomadă în Dobrogea, pe drumuri mereu e o consecință directă a modului în care am apărut pe lume! Nomadă am fost mereu, de la vârsta când nici măcar pe vârfuri la chiuve
Crama Delta Dunării sau vinurile La Sapata mi-au dat ocazia să aflu că vinurile organice nu sunt un mit. Că întoarcerea la natură se poate cu muncă și dragoste.
Vama Veche și Vama sub lumini de Oscar (VSLO) o combinație de vara perfectă pentru cei ce iubesc fotografia. O idee ce-l are ca părinte pe Cătălin Rudolf.









